Moartea cea senină

Nu știi că poate e acolo. 

Că poate așteaptă...

Într-un colț umbros, să vii

Să intre, să pășească languros în tine. 

Ea, Moartea cea senină

Cu ochii scoși

De la atâta căutare, privire, mirare?!

Pe cine să mai omoare? 

Pe cine să mai facă plâns, dorit, iertat?!